TRAIAN BRĂILEANU
1882 - 1947

Sociolog, profesor universitar

Membru al Senatului Legionar de la constituire (1929)
Născut la 14 Sept. 1882 în Bâlca, lângă Rădăuţi (Bucovina)

Studiile universitare la Cernăuţi (doctorat 1908) şi Viena.

Unul dintre cei mai mari sociologi români; profesor de Sociologie, Politică şi Istoria Filozofiei la Universitatea din Cernăuţi între anii 1920-1940.

Teoretician al naţionalităţii în sociologie, Traian Brăileanu a iniţiat înfiinţarea Grupului "Iconar" la Cernăuţi în 1931 (Mircea Streinul, Ion Roşca, George Drumur ş.a.)

Directorul revistei Însemnări Sociologice din Cernăuţi între anii 1935-1940

Întemeiază tabăra legionară de muncă de la Rădăuţi (Bucovina), construind biserica Sf. Arhanghel Mihail.

Parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Ţară la alegerile din dec. 1937.

Martor al apărării în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu din 1938.

A condus la Sibiu revista "Înălţarea" (1940-1941).

Ministru al Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor (1940-1941).

Rearestat de comunişti în 1946, este depus la închisoarea Aiud, fiind asasinat în chip bestial prin exterminare fizică - 1947

27 octombrie 1940: Reînhumarea, la Predeal, a osemintelor unor legionari uciși în timpul lui Carol al II-lea (Asasinatele din 21/22 septembrie 1939).

Asasinatele din 21/22 septembrie 1939 s-au petrecut în după-amiaza zilei de 21 septembrie 1939, în noaptea aceleiași zile, în ziua următoare și, în unele cazuri, și în zilele următoare. Au fost asasinate 252 de persoane, dintre care 105 membri marcanți ai Mișcării Legionare, plus încă 1,2,3 sau 4 legionari aleși la întâmplare în fiecare județ, în total încă 147 de persoane. Cele 252 de asasinate au fost executate de jandarmi, din ordinul lui Carol al II-lea, ca represalii pentru asasinarea primului ministru Armand Călinescu, în data de 21 septembrie 1939, de către o echipă de legionari condusă de avocatul Dumitru (Miti) Dumitrescu.

19 dintre liderii legionari asasinați în 21/22 septembrie 1939, printre care Alexandru Cantacuzino, Gheorghe Clime, Mihail Polihroniade, etc..., au fost reabilitați și achitați post-mortem în 1940, prin rejudecarea a procesului înscenat în 1938. Unul dintre apărători în acest proces a fost avocatul legionar Horia Cosmovici. Procesul a fost revizuit prin Decizia Nr. 4 din 21 noiembrie 1940 a Comisiei pentru revizuirea proceselor politice, în urma căreia 19 lideri legionari au fost achitați de condamnările pronunțate în urma procesului din iulie 1938, sentința fiind definitivă. Multe din rămășițele pământești ale celor 252 persoane asasinate în 21/22 septembrie nu au fost găsite, mulți din cei asasinați fiind îngropați în secret. Cele care au putut fi identificate, cele ale liderilor legionari din primul eșalon, dar și ale altor legionari asasinați în timpul dictaturii regale au fost recuperate și înmormântate în Cimitirul Legionar din Predeal.(cimitirul Mânăstirii "Sf. Nicolae" din Predeal) După proclamarea Statului Național Legionar, ziua de 22 septembrie a fost proclamată Ziua Eroilor și Martirilor Legiunii, o parte din cei 85 de lideri legionari asasinați în lagărele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc, închisoarea Râmnicu Sărat și Spitalul Militar Brașov au fost dezgropați din cimitirele lagărelor, fiind apoi înhumați în cimitirul Mânăstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnități la care au participat Fabricius, ambasadorul Germaniei, și Ghigi, ambasadorul Italiei.

Dupa instaurarea regimului comunist, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat, troițele ridicate în memoria liderilor legionari au fost distruse, iar crucile arse, pentru a nu deveni eventual loc de pelerinaj. În 1998, membri ai Partidului Pentru Patrie și ai grupării "Prezent" au ridicat aici, cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, un monument, închinat legionarilor reînhumati la Predeal.

Corneliu Zelea Codreanu împreună cu tatăl său (Moș Zagreb) și Mihail Stelescu (cu cămașa verde). În calitate de deputați aleși pe listele "Gruparea Corneliu Zelea Codreanu".

Deputații sunt surprinși într-o fotografie de grup pe treptele de acces spre clădirea Parlamentului, în urma desfășurării sesiunii parlamentare.

PE MUNTE te cunoști pe tine mai bine
PE MUNTE îi cunoști mai bine pe cei de lângă tine
PE MUNTE se întăresc prieteniile adevărate

In plan îndepărtat aveți în imagine printre puținele refugii montane așa cum trebuie sa fie ele. Ce sa vedem? E făcut de tineretul comunist...continuat pe ceea era construit înainte de venirea comuniștilor, in vremea când românii învățau munte de la austrieci și italieni.

In schimb găsim majoritatea refugiilor niste cotețe in forma de igluu. Niste plastice ordinare, in care se face condens și igrasie.

Și totuși MUNȚII noștri sunt foarte căutați pentru frumusețea și sălbăticia lor.
Deci, fă-ți curaj, caută un grup care poate merge deja PE MUNTE și alătura-te lor. Oamenii de munte, in general, vei vedea că sunt altfel. Te lasă și în pace, în tăcere dar au și o mulțime de povesti pe care abia aștepta să ți le spună

🟢65 de ani de la moartea poetului Aron Cotruș 🟢

Poet, diplomat. Născut la 2 Ianuarie 1891 în Hăşag, lângă Sibiu, din familie de preot. A studiat la Braşov şi Viena. A făcut parte din redacţia ziarelor naţionaliste Românul din Arad şi Gazeta Transilvaniei. Colaborator la numeroase reviste literare naţionaliste, între care Gândirea, Vremea ş.a.

În timpul primului război mondial fiind înrolat de armata austro-ungară, cade prizonier în Italia. După terminarea războiului, a fost mai multa vreme ziarist la Arad, conducând în acelaşi timp prestigioasa Bibliotecă Sămănătorul.

Ataşat de presă la Varşovia în 1939 şi la Lisabona în timpul celui de-al doilea război mondial.

Unul dintre marii poeţi legionari, Aron Cotruş s-a bucurat de o mare popularitate, atât în ţară cât şi în exilul în care s-a refugiat după invazia comunista abătută asupra României, odată cu actul de la 23 August 1944.

Fondator al revistei Carpaţii apărută la Madrid, Spania, alături de Traian Popescu şi alţi intelectuali legionari, Aron Cotruş a continuat lupta împotriva "hidrei roşii" (cum o numea el), răspândindu-şi scrisul în toate publicaţiile de atitudine anti-comunistă.

S-a refugiat în Spania la sfârşitul anilor ’50. A murit cu gândul la ţara pe care a iubit-o şi visat-o liberă în tot timpul zbuciumatei sale vieţi, în localitatea La Mirada (California), în anul 1961 pe 1 Noiembrie trece la cele veșnice.

Foto 1: Aron Cotruș
Foto 2: Aron Cotruş (dreapta) împreună cu Horia Sima, în Spania
Foto 3: Aron Cotruş (primul din stânga) la Majadahonda

🟢 3 noiembrie 1899 – Se naște comandantul legionar Traian Trifan 🟢

Avocat, comandant legionar, prefect legionar al Brașovului în timpul guvernării legionare, Traian Trifan este unul dintre marii mărturisitori creștini care au pătimit în temnițele comuniste. Tânărul creștin Traian s-a născut în ziua de 3 noiembrie 1899, în localitatea Lancrăm, județul Alba. Vreme de 21 de ani, Traian Trifan a pătimit în închisori precum Jilava, Vaslui, Aiud, Suceava, Brașov, Galda, Văcărești, Popești-Leordeni, Caransebeș, Gherla, Canal și Periprava.

Despre „bădița Trifan”, mărturisitorul Virgil Maxim avea să spună: „Dintre toți aceia pe care i-am cunoscut în timpul îndelungatei detenții (vreme de 22 de ani), îndrăznesc să spun că poate nici unul nu și-a asumat suferința și condiția de a fi discreditat ca om, fără însă a renunța la demnitatea de mărturisitor al Adevărului, așa cum și-a asumat-o acest bărbat pe care îndrăznesc să-l numesc erou al demnității creștine românești, în veacul XX.”

Unul dintre colegii săi de studenție, anume Ion Moța, renumitul legionar, îl va convinge și pe Traian Trifan să se alăture grupului legionar, pentru apărarea neamului românesc. Datorită acestei fapte, Traian Trifan va fi arestat, anchetat și aruncat în închisoare, mai întâi în închisoarea Jilava (1934), iar mai apoi în închisoarea din Vaslui (1938). Fiind eliberat, este înrolat în armată. După anul 1940, când legionarii preiau conducerea țării, fără voia lui, Traian Trifan este numit prefect județean în Brașov.

În anul 1951, când se discuta aplicarea procesului de „reeducare” și în închisoarea Aiud, torționarii și gardienii au devenit de o asprime rară. Când i s-a ordonat să muncească la întrecere cu ceilalți deținuți, Traian Trifan a răspuns, zicând: „Robul este mort cu voința; el se supune ordinelor. În ceea ce privește munca, este o datorie morală.” Directorul fabricii din Aiud luase hotărârea să îl omoare pe Traian, însă directorul închisorii, care îl simpatiza, a împiedicat acest lucru, hotărând însă ca el să fie pus la muncă vreme de 12 ore zilnic.

Deoarece refuza să concureze cu ceilalți deținuți, în vederea depășirii normei de muncă, el este torturat sistematic, fiind lipsit de hrană zile întregi. Astfel, ras în cap și bătut, având picioarele legate în lanțuri, Traian Trifan va fi închis într-o celulă minusculă, vreme de o lună, numai o dată la trei zile primind puțin terci.

În anul 1962 va fi eliberat, în ziua de 14 septembrie el ajungând acasă, în Brașov.

Întors în familia sa, Traian Trifan va trăi în Hristos până în ultimul ceas al vieții sale. El va trece la cele veșnice în ziua de 12 aprilie 1990, fiind recunoscut de către toți drept un smerit trăitor în Hristos, care și-a adăugat sufletul la temelia neamului românesc, fiind călăuză și îndemn pentru cei rămași.

🟢FEMEIA LEGIONARĂ🟢

Nu cred că aș putea separa termenul de „femeie legionară”, de cel de „bărbat legionar”.

Aș putea vorbi de legionar în general, văzut și dorit de Căpitan ca Om Nou.

Ceea ce deosebește – pe plan social – pe femeie de bărbat sunt doar îndeletnicirile ce au fost date fiecăruia după puterile lui. Educația legionară e una pentru toți.

Dar, luând deoparte femeia legionară și intrând în viața ei, ea ne apare în primul rând ca o bună creștină. Ea se bazează pe o credință și pe o iubire autentică, ambele găsite în biserică.

Viața ei creștină se concentrează pe de o parte într-o trăire profundă pe care Dumnezeu a transmis-o oamenilor prin Fiul Său în rugăciune, în jertfă și în renunțare, iar pe de altă parte se concretizează într-o continuă muncă pusă în slujba celor nevoiași, a familiei, a neamului în care s-a născut. Ea tinde să fie cât mai modestă, să renunțe la cât mai multe pretenții.

Femeia legionară este mereu binevoitoare, cu zâmbetul pe buze, gata oricând să aducă liniște și pace în mediul în care trăiește. Ea vorbește puțin, muncește ca o albină, și e o bucurie pentru familia ei.

În ceea ce privește ținuta ei vestimentară, ea se caracterizează prin modestie dar nu prin lipsă de bun gust.

Femeia legionară știe să se îmbrace simplu cu puțini bani. Ea urmează linia vestimentară ce se impune în societate, dar totdeauna alege ce îi este potrivit, renunțând la ținuta excentrică.

Femeia legionară este o bună gospodină, știe mereu să ridice deasupra tuturor greutăților sau impedimentelor financiare. Din puțin ea știe să găsească o masă gustoasă și îndestulătoare.

Femeia legionară e o bună mamă. Ea își educă copilul în spirit creștin și naționalist. Îi imprimă acel caracter dar cu care își poate croi un drum în viață fără a se aplica în fața jignirilor.

Femeia legionară nu face diferențe între camaradele ce au primit o educație și cele de la țară. Fiecare are un dar dat de la Dumnezeu și acel dar trebuie valorificat.

Aș mai putea enumera aici alte caracteristici ale femeii legionare, dar mă opresc rezumând totul, că în fiecare aspect al vieții ei, cinstea, corectitudinea, seriozitatea, disciplina și mai presus de toate, iubirea lui Hristos trebuie să fie prezente.

Femeia legionară nu spune niciodată că este legionară, dar modul ei de a se comporta o face diferită de o altă femeie.

Ceea ce am prezentat mai sus este idealul de femeie legionară și, ca orice ideal, el nu poate fi cucerit deodată. Trece mult timp de încercări și exerciții de voință, ce pot dura chiar toată viața.

În trecut au existat astfel de legionare. În prezent tinerele fete ce aparțin Mișcării Legionare se străduiesc să urmeze calea trasată de înaintașele lor. S-au constituit în „cetățuia Nicoleta Nicolescu” din București, unde-și fac educația legionară având în față exemplul direct al unor legionare contemporane Căpitanului, cât și scrierile altora ce nu au mai rămas în viață, ca de exemplu maica Mihaela (Marieta Iordache), sora comandantului legionar Iordache Nicoară, profesor universitar. În urma dureroaselor întâmplări din 1938 și 1941 s-a călugărit. Pe când era în închisoarea de femei de la Mislea, presimțindu-și sfârșitul, și-a transmis prin pereți testamentul, prin alfabetul Morse.

Iată testamentul ei.

„Vor fi mulți care vă vor spune, vă vor sili să recunoașteți că Mișcarea Legionară a avut un drum greșit și că tot restul luptei a fost doar o rătăcire.

Tuturor acestora le veți răspunde răspicat: Ei nu au greșit. Ei ne-au scos din fundul unei adânci prăpăstii de întuneric, dezmăț și necredință. Au aprins o făclie, am mers cu toții țintă spre ea.

Iar dacă am greșit în fața lui Dumnezeu, că am scos sabia, am acceptat să fim răpuși prin ea. Adevărat că am curmat vieți de oameni pe care nu aveam dreptul să le frângem. Dar astăzi, ridicați pe jertfele scumpe ale celor care ne-au fost călăuze, vedem adevărul, vedem cărarea cea adevărată și suntem siguri de lumină. Ei, înaintașii noștri, au mers după puterile lor pe calea lui Hristos.

De acum încolo suntem ai lui Hristos Drumul nostru înseamnă dragoste. Grija noastră să fie a îndeplini total legea lui Hristos."

Rodica Andreica, studentă legionară

Sursa: Rodica Andreica, articol în Steaua Polară, nr. 2, 1999, apud Bucur Brașoveanu, Bătrâni fără tinerețe, Editura Biblioteca Petre Țuțea, Constanța, 2002, pp. 182-184.