Evanghelia după Ioan, capitolul 9 (cu unele corecturi după textul grecesc)

[În vremea aceea,] trecând [Iisus], a văzut un om orb din naştere. Şi L-au întrebat ucenicii Lui, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Cât sunt în lume, lumină a lumii sunt.

Zicând acestea, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului, şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului – care se traduce: „[Cel] trimis”. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.

Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Iar el zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Răspuns-a acela şi a zis: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci m-am dus, m-am spălat şi am văzut. Iar ei i-au zis: Unde este Acela? El a zis: Nu ştiu.

L-au dus la farisei pe cel ce fusese orb. Şi era sâmbătă când a făcut Iisus tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta. Alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Zis-au iarăşi orbului: Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că este prooroc.

Dar iudeii n-au crezut despre el că fusese orb şi a văzut, până ce au chemat pe părinţii celui ce văzuse. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care voi ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede acum? Răspuns-au părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum, nu ştim; sau cine i-a deschis ochii, noi nu ştim; întrebaţi-l pe el, este în vârstă, el singur va vorbi despre sine. Acestea le-au zis părinţii lui, fiindcă se temeau de iudei; căci iudeii se hotărâseră ca, dacă cineva Îl va mărturisi pe El că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.

Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis iarăşi: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus deja, şi n-aţi ascultat; de ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi au zis: Tu eşti ucenic al Lui, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu; pe Acesta însă nu-L ştim de unde este.

Răspuns-a omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi de unde este, şi El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi Iisus i-a zis: L-ai şi văzut, şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui.

Şi a zis Iisus: Spre judecată am venit în lumea aceasta: ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El şi I-au zis: Nu cumva şi noi suntem orbi? A zis Iisus: Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: Vedem. De aceea păcatul vostru rămâne.

Mai sus a fost prezentată versiunea corectată a textului. Pentru a înțelege mai profund acest fragment, trebuie, înainte de toate, să ținem seama de perioada liturgică în care este citit: la sfârșitul timpului pascal, înainte de sărbătorile Înălțării Domnului și Pogorârii Sfântului Duh. Observăm că, în Evanghelia după Ioan, tema apei apare constant: de la prima minune în Cana Galileii, prin dialogul cu Nicodim, întâlnirea cu femeia samarineancă, vindecarea paraliticului într-o zi de sâmbătă și până la vindecarea orbului din naștere — și mai departe: spălarea picioarelor, apa care izvorăște din coasta străpunsă a lui Hristos pe Cruce, și pescuirea minunată de după Înviere (diferită de cea relatată de sinoptici). Toate aceste episoade indică un simbolism aparte al apei, profund legat de setea după Duhul Sfânt.

Apa ca imagine a Duhului Sfânt în Evanghelia după Ioan:

În Evanghelia Sfântului Ioan, apa simbolizează adesea Duhul Sfânt și viața veșnică dăruită de Hristos celor care cred în El. Acest simbolism străbate întreaga narațiune evanghelică și este aprofundat de Tradiția Sfinților Părinți.

1. Cana Galileii (Ioan 2:1–11)
Transformarea apei în vin anticipează înnoirea spirituală și venirea Noului Legământ în Duhul. Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că acest semn arată transfigurarea creației și înlocuirea literei Legii cu harul.

2. Nicodim și nașterea de sus (Ioan 3:5)
„Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Sfântul Ioan Gură de Aur comentează: „Nu apa în sine spală păcatul, ci Duhul lucrează prin apă.” Aici Botezul este prezentat ca o naștere duhovnicească, inseparabil legată de Duhul Sfânt.

3. Femeia samarineancă și apa vie (Ioan 4:14)
Hristos promite o apă care devine izvor de viață veșnică în cel ce o primește. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că această apă vie este harul Duhului Sfânt, care curățește și învie sufletul.

4. Siloam și vindecarea orbului (Ioan 9)
Cuvântul Siloam înseamnă „Cel trimis”. Evanghelistul însuși oferă această interpretare pentru a indica faptul că Hristos este Cel trimis de Tatăl. Totuși, izvorul Siloam simbolizează și Duhul Sfânt, trimis de Hristos după slăvirea Sa. Sfântul Grigorie Palama spune: „Cu tină se deschid ochii trupului, iar cu harul – ochii sufletului.” Duhul este Cel care deschide ochii sufletești ai omului spre a-L vedea pe Hristos.

5. Apa din coasta lui Hristos (Ioan 19:34)
Din coasta străpunsă a lui Hristos țâșnesc sânge și apă – simbolurile celor două mari Taine: Botezul și Euharistia, prin care ni se împărtășește harul Duhului Sfânt.

6. Râurile de apă vie (Ioan 7:37–39)
„Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Evanghelistul explică: „Aceasta a zis despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce cred în El.” Setea spirituală este satisfăcută numai prin darul Duhului Sfânt.

Concluzie liturgică și eclesiologică:
Vindecarea orbului este o icoană a iluminării sufletului prin harul Duhului Sfânt. Orbul începe să vadă după ce se spală în Siloam: așa și omul este luminat prin primirea Duhului trimis. Izgonirea lui din sinagogă (Ioan 9:34) anticipează respingerea lui Hristos de către conducătorii iudei și nașterea unui popor nou – Biserica, care îi primește pe cei ce, chiar excluși, Îl recunosc pe Hristos.
Sfântul Vasile cel Mare spune: „Duhul este lumina sufletului, care dă vedere celor curați pentru a contempla cele nevăzute.” Astfel, în aceste zile care preced Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica ne cheamă să ne deschidem ochii inimii și să ne lăsăm pătrunși de darul luminii dumnezeiești.

La începutul anilor '90, pe cînd Soros își începea lucrarea la noi, Biserica primea atîția bani, încît a fost în stare să construiască zeci de mii de biserici și mănăstiri cu ziduri și decorațiuni extrem de scumpe. Soros nu construia nimic. Nu cunosc nici o clădire construită de Soros, nici un zid. Pentru că Soros își băga banii în oameni. În cît mai mulți oameni. Din cît mai multe instituții. Aici un pix, dincolo un computer, o bursă, o revistuță, o carte de debut. Măsurate cu cheltuielile enorme ale Bisericii făcute pe construcții, investițiile lui Soros au fost infime. Ne-a cumpărat cu o măslină și o scobitoare. Ne-a cumpărat școala și poliția, presa și guvernele. Fără să construiască nimic, măcar un zid, căci a știut că cea mai importantă avere sînt sufletele oamenilor. Noi însă am construit multe ziduri, crezînd că sufletele ni se cuvin din oficiu. Iar acum, cînd în țările europene anual mii de biserici se scot la vînzare pe nimic, Soros își poate muta oamenii în ele. Și chiar o face.

Din imensa avere a Bisericii, dacă am fi investit în oameni măcar cei doi bănuți ai văduvei, nu am fi ajuns să cerem referendumuri sau să ne tulburăm la fiecare alegeri. Nimic nu ne-a lipsit ca să fim mai tari decît Soros. Soros a preluat lucrarea Bisericii și a răsturnat-o, a vînat sufletele. Ceea ce trebuia să facem noi pentru Dumnezeu, Soros a făcut pentru sine și "împărăția" sa. Și cîți vor mai fi ca el de acum încolo.

Am auzit de multe procese în care biserica se judecă pentru terenuri si ziduri, insă nu am auzit ca vreun păstor să alerge după un suflet pierdut, să meargă în procese pentru el. Dar cu cît mai scump este un suflet decît toate zidurile și palatele.

Atît de mult trebuie să ne iubim, ca nimeni să nu poată cumpăra dragostea noastră. Nici cu bani, nici cu putere, nici cu slavă. Atunci cu adevărat vom fi ucenici ai lui Hristos și nici un soros nu ne va tulbura.

Acum 1700 de ani, la Niceea (Iznikul turcesc de astăzi) a avut loc Sinodul 1 Ecumenic.
Atunci, pentru a combate erezia lui Arie, s-au compus primele 7 articole din Crezul actual, iar articolul 8 avea doar cuvintele "Și întru Duhul Sfânt. Amin". Se credea suficient...

În scurt timp, Biserica s-a văzut nevoită să se adune pentru un nou Sinod Ecumenic (Constantinopol, 381), pentru a mărturisi mai amănunțit despre Duhul Sfânt și, astfel, s-a completat articolul 8 și au mai apărut încă 4 articole, obținând forma de astăzi.

Învățătura despre Persoana lui Iisus Hristos n-a fost suficient de amănunțit expusă în Crez și, de aceea, au apărut controversele hristologice care au dus la convocarea Sinoadelor 3, 4, 5 și 6 (iar într-o anumită măsură chiar și 7). Cu toate acestea, în textul Crezului nu s-a mai intervenit, ci fiecare partidă - pro sau contra Efes / Calcedon / Constantinopol - se declara fidelă Crezului Niceo-Constantinopolitan, deși, observăm că până astăzi, anumite învățături ale acestuia continuă să fie înțelese diferit.

Cred că cea mai mare problemă pe care o avem acum în sânul Ortodoxiei este cea cu referire la art. 9: "[Cred] întru Una, Sfântă, Sobornicească (καθολική) și Apostolească Biserică".
Observ la tot pasul că suntem foarte departe de a înțelege și a aplica aceste atribute fundamentale și chiar ontologice ale Bisericii.
Și nu mă refer doar la faptul că, practic, dacă ar fi nevoie de un Sinod Ecumenic (și eu sunt convins că e nevoie), convocarea și organizarea lui se dovedește a fi imposibilă. Totul e mai grav: noi am încetat de a ne mai percepe ca o singură Biserică chiar și în familia așa-numitelor "Biserici Ortodoxe Autocefale"! E greu să vorbești despre sfințenia Bisericii, dacă ești nevoit să minți cu privire la unitatea și sobornicitatea ei.
Nu-i o problemă că va veni papa la Iznik, deși, ar fi fost mai corect să fie episcopul de Cordoba ca delegat al său, așa cum a fost și acum 1700 de ani.
Dar și mai frumos ar fi fost dacă s-ar fi putut aduna și sluji toți întâi-stătătorii ortodocși, care chiar pretind că mărturisesc același Crez. La moment însă, fiecare slujește la casa lui și minte că ar crede în "Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică". Iar când știi că unii ierarhi își învață preoții să nu ceară binecuvântare și să nu discute cu alți episcopi ortodocși, durerea se înmulțește și mai mult.

Voi ce părere aveți? Haideți să vorbim sincer și la subiect, reieșind din realitatea cruntă pe care o trăim (dacă mai suntem capabili să trăim și să analizăm ce se întâmplă în jurul nostru).

Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte profeţíi, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte. Cel ce eşti de o fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Fiul, Mângâietorule, slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretu-tindenea eşti şi toate le plineşti, Vistieria bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Odinioară limbile au fost amestecate, pentru îndrăzneala zidirii turnului; iar acum limbile au fost înţelepţite pentru slava cunoştinţei de Dumnezeu. Atunci a pedepsit Dumnezeu pe cei nelegiuiți pentru greşeală; acum Hristos a luminat pe pescari cu Duhul. Atunci s-a lucrat felurimea limbilor spre pedepsire; acum se reînnoieşte înţelegerea spre mântuirea sufletelor noastre. (Slava de la Stihoavna Vecerniei)

Întrucât întrebările despre noul „Liturghier Misionar” (ediția a II-a) nu încetează, vreau să vă anunț că m-am gândit la o soluție care a fost salutată de unii prieteni cărora le-am dezvăluit ideea. M-am gândit să împart materialul în două volume, având în vedere că, pe lângă textele liturgice, vor fi și comentarii:

Volumul 1 va conține: Vecernia, Utrenia și două variante ale Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur (cu și fără diacon) + mai multe anexe. Adică tot ce se folosește în cea mai mare parte a anului bisericesc.

Volumul 2 va conține Liturghia Sf. Vasile cel Mare, trei variante ale Liturghiei Darurilor Înaintesfințite (cu Vecernia, cu Obednița și cu alte Antifoane), dar și Liturghia Sf. Iacov.

Cum vi se pare această idee?
Nu pot să vă spun, nici măcar aproximativ, când va putea ieși cartea. Lucrul merge încet, în paralel cu alte proiecte la care lucrez, inclusiv în alte limbi. Rugați-vă să-mi dea Domnul putere și înțelepciune!

În anul aniversării a 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea (325), vă propun câteva cărți despre împăratul Constantin cel Mare. Le găsiți în comentarii...

Rugăciunea noastră nu se limitează la cuvintele "fie voia Ta", că de..., ni se pare prea scurt. De aceea, mai stăm o oră ca să-i spunem lui Dumnezeu care ar trebui să fie voia Lui cu noi și cum să o realizeze, că "sărăcuțul Dumnezeu" nu prea știe...

Că tot întreabă lumea, numind "litie" pâinea binecuvântată în cadrul unei privegheri. Deci:

Litia (sau litania) este o „slujbă-procesiune”, care se face în ajunul marilor sărbători și, în mod tradițional, este secundată de binecuvântarea pâinilor și vinului (+ grâu și untdelemn), chiar dacă, cele două elemente – litia și binecuvântarea pâinilor – sunt elemente distincte și, teoretic, pot fi săvârșite și separat. Fiind slujbă procesională, Litia implică ieșirea în pronaos (deși inițial însemna o ieșire din biserică și înconjurul ei sau procesiunea la un anumit paraclis cu moaște sau mormânt), iar binecuvântarea pâinilor se face cu scopul de a servi comunitatea rugătoare (de regulă monahi) cu puțină pâine și vin, pentru a putea rezista la întreaga priveghere. Dacă Litia nu implică procesiune cel puțin până în pronaos, iar binecuvântarea pâinilor nu se face în cadrul unei privegheri, ba chiar este urmată de cină – în acest caz, cele două elemente liturgice nu-și îndeplinesc funcția și nici nu trebuie săvârșite.

P.S. Faptul că multe slujbe de peste an au stihiri la Litie şi indică ordinea troparelor la binecuvântarea pâinilor - nu înseamnă că acestea chiar trebuie săvârşite de către toţi şi peste tot.
Acestea sunt texte şi indicaţii necesare pentru cei care au hram sau sunt dintr-o zonă în care Sfântul respectiv este cinstit, dar nicidecum o obligaţie pentru toate parohiile de a le săvârşi.
Am făcut această precizare inclusiv în contextul noilor canonizări, pentru care s-au compus slujbe complete cu Priveghere, dar care vor trebui combinate cu slujbele deja existente în Minei şi, în context parohial, poate fi reduse la slujbe cu Doxologie Mare sau maxim cu Polieleu.

Christianity in Roman Scythia_ Ecclesiastical Organization and Monasticism (4th to 7th Centuries)